Sa o cunoastem pe E. (Romania)

Astazi v-o prezentam pe E.  Are 18 ani, impliniti de curand, si un bebe de 9 luni.

Ea este un copil provenit dintr-o familie dezorganizata, cu o mama ce a plecat in strainatate la foarte scurt timp dupa ce s-a nascut ea, cu un tata la fel de absent din viata ei, dar cu o bunica paterna care si-a dorit sa aiba grija de ea de cand era micuta si care a incercat sa o protejeze pina in ziua in care a murit. Are si un frate mai mic, cu care tine si acum legatura, crescut si el in afara casei parintesti, pe la diversi asistenti maternali.

Viata ei s-a schimbat complet la varsta de 16 ani . S-a indragostit de un baiat, ea fiind mai naiva l-a crezut ca o iubeste si s-a mutat cu el. In urma unei razii a politiei, ea a fost descoperita acolo si dusa la un centru de plasament. Bunica fiind batrana, bolnava (avea problem foarte mari cu vederea), nu a mai reusit sa o recupereze, ca in trecut, din centrul de plasament. Astfel, a ajuns in grija statului. Ea isi continua scoala – era la liceu, dar trebuia sa schimbe centrul de plasament. Si astfel a ajuns la Centrul unde l-a gasit pe EL, baiatul visurilor sale. S-au indragostit si au devenit la scurt timp un cuplu.

 

Cand a aflat ca este insarcinata, ei erau un cuplu si incepusera relatiile sexuale de 4 – 5 luni. Fiind adolescenti si inconjurati de tineri de varsta lor, li s-a parut un pas firesc, normal pentru evolutia relatiei. Amandoi erau constienti de consecinte.  Si astfel, dintr-o “greseala”, E. a ramas insarcinata. A descoperit sarcina cand fatul avea deja 2 luni jumatate. Faptul ca se afla intr-un centru de plasament, a ajutat-o sa ajunga la un control ginelogic care sa confirme sarcina si evolutia acesteia. Familia ei nu a fost de acord cu aceasta sarcina, dar hotararea ei si suportul tatalui copilului au determinat-o  sa nu faca avort. Tatal copilului, baiat institutionalizat si el in centru ca si ea, a sustinut-o de la bun inceput cu aceasta sarcina. A avut tot suportul personalului de la centrul de plasament si a putut lua parte la tot felul de cursuri adresate viitorilor parinti din centrele maternale, cu care institutia in care ea era gazduita avea colaborare.

Evolutia sarcinii a fost una normala pina in momentul in care s-au declansat niste dureri foarte mari in partea de jos stanga a burtii, dureri care au bagat-o in spital si care au determinat-o sa nasca de urgenta prin cezariana la doar 8 luni ale fatului. Recuperarea dupa operatie si adaptarea la noul rol, cel de mama, au fost foarte dificile pentru ea : “Eram inca un copil si ma simteam ca un copil.” Pe perioada sederii lor in spital, ii murise si singura persoana care a sprijinit-o indiferent de consecinte – bunica paterna. Si, astfel, s-a trezit singura cu un copil mic de crescut.

Nu se mai putea intoarce la centrul de plasament. Au reusit sa o plaseze la un centru maternal privat, acolo unde am si intalnit-o. Acest loc le-a fost gazda pentru o perioada relativ scurta – pana a implinit varsta de 18 ani, dar au reusit sa o ajute sa se puna pe picioare.

Inainte de sarcina, ea mergea la cursurile unui liceu din Capitala, dar dupa aflarea vestii ca este insarcinata, i-a fost rusine sa mai mearga si a interrupt scoala. I se spusese si de catre cei de la scoala si de catre cei de la centrul de plasament in care locuia in momentul respectiv, ca ar putea sa-si continue scoala pina naste si astfel va beneficia de indemnizatie crestere copil din partea statului roman, ca si un ajutor financiar in cresterea copilasului. Dar a refuzat din cauza rusinii. Nu a mai putut sa de-a ochii cu profesorii si cu colegii ei in noua ei stare.

Dupa ce a nascut, nu a putut sa se angajeze sau sa se intoarca la scoala pentru ca are copilasul inca micut, dar a reusit sa faca un curs de manichiura – pedichiura , curs care poate sa-i ofere un sprijin in gasirea unui loc de munca. Astea sunt intentiile ei. Sa se angajeze: “Eu mai bine lucrez, decat sa ma intorc la scoala!”.

Dupa ce a implinit varsta de 18 ani, s-a mutat provizoriu in garsoniera mamei sale, urmand ca in viitorul apropiat sa se mute in casa lasata mostenire ei si fratelui sau de catre bunica paterna. Relatia cu tatal copilului s-a racit in timp, ei nelocuind impreuna : “…. nu vrea sa munceasca. Pentru ca el a fost obisnuit sa i se aduca totul, sa i se ofere totul de-a gata.”  .  “Eu una….nu stiu….nu mai e ca la inceput. Ne-am racit unul de altul, facem niste chestii care nu trebuie.”

Cand am intrebat-o cum ii este, E. mi-a raspuns sincer:  “Este si greu. Nu pot sa zic ca nu….Dar eu sunt o fire care nu-mi place sa ma pling, sunt puternica.”