Pentru cele care au fost (sau trebuie să fie) mame, nu te simţi învins (…) Vei vedea ca poti avea grijă de copii tăi! – Povestea lui Leonor (Portugal)

 

Eram odată împreună cu prietenul meu, iar la un momendat mi-am dat seama că ceva nu a mers bine dar nu am băgat de seamă ce anume şi nu m+am preocupat să ştiu ce anume s-a întâmplat. Cu timpul însă, după simptomele pe care le aveam, mi-am dat seama că aş fi însărcinată şi m-am dus la un cabinet medical, am fşcut un test de sarcină, test care a ieşit pozitiv. Nu eram surprinsă, dar mi-era frică. Nu ştiam ce să fac. Am discutat cu prietenul meu şi am decis amandoi să nu spunem la nimeni.

Părinţii mei au aflat doar în momentul în care cabinetul medical unde mi-am făcut testul de sarcină a trimis acasă o informare cu privire la primul consult de urmărire a evoluţiei sarcinii. Au fost foarte supăraţi la început, nu neapărat că eram însărcinată, cât mai mult din cauza faptului că nu am fost sinceră cu ei, având în vedere faptul că ei au avut o relaţie foarte deschisă cu mine. Chiar şi aşa, m-au susţinut si au fost alături de mine. Prietenii mei au fost şocaţi la început de această veste mai ales că nu ne vedeam decât de o lună, dar nu m-am simţit niciodată judecată de către ei.

Pe când am rămas însărcinată, eu nu mai eram o adolescentă. Aveam 20 de ani, dar nu eram pregătită să fiu mamă încă. Locuiam cu părinţii mei şi am abandonat şcoala. Niciodată nu prea mi-a plăcut să învăţ. Dar nu aveam nici un fel de plan. Eram foarte imatură la momentul respectiv şi îmi trăiam viaţa ca un adolescent, chiar dacă nu mai eram unul.

Am avut noroc să am o sarcină uşoară. Eram foarte slabă, deci burtica mea nu se vedea la început mai deloc.  In ultimele luni, nu am mai putut să o ascund de ochii vecinilor sau a celorlalţi membri ai familiei. Îmi era un pic ruşine. Aş fi vrut să mă căsătoresc rapid pentru că nu am vrut să fiu o *mamă singură*, dar familia mea m-a făcut să realizez că acest lucru este ultimul la care trebuie să mă gândesc. Ce-i drept relaţia noastră era destul de recentă, nu ştiam în ce direcţie o vom lua.

Cum s-a schimbat viaţa mea? Rutina zilnică…Am încetat să mai fiu adolescenta care credeam că sunt şi am început să fiu mai responsabilă. Atunci când băiatul meu era încă bebeluş, am încetat să mai ies cu prietenii mei. Trebuia să am grijă de bebe, să-l alăptez, să-l schimb…a fost o schimbare majoră.

Am fost norocoasă să îi am pe părinţii mei alături de mine tot timpul. Mai concret, nu m-am simţit niciodată *pierdută* pentru că am avut-o pe mama lîngă mine şi ea era ca o mamă pentru copilul meu. Ea m-a sprijinit tot timpul si a fost lîngă mine, dar în mod cert aş mai fi aşteptat câţiva ani pînă aş fi făcut un copil, în mod cert. Nu aveam o viaţă organizată, o relaţie solidă cu tatăl copilaşului, un job să pot să-mi întreţin singură copilul, şi…maturitatea să fiu 100% mamă.

Viaţa mea în prezent? Păi…după cum am zis, nu prea mi-a plăcut la şcoală . După multe experienţe cu multe up-side-down-uri, după multe experienţe neplăcute, după ce am învăţat din toate greşelile mele, am realizat că pentru a fi o bună mamă trebuie să îi dau un sens vieţii mele. În prezent, nu sunt împreună cu tatăl copilului, dar avem o relaţie bună în această privinţă. Am continuat să locuiesc cu părinţii mei, chiar şi acum locuiesc cu ei şi mi-am luat o slujbă.

Ce sfaturi aş putea să dau altor fete aflate îm situaţia mea? Aş putea spune ca în zilele noastre, o astfel de situaţie nu mai e acceptată. Putem să ne distrăm, putem să avem relaţii, putem să avem contacte intime, dar să nu uităm să folosim tot timpul metodele contraceptive.

Trebuie să fim tot timpul responsabili şi să ne gândim la consecinţele actelor noastre.

Pentru cele care devin (sau urmează să fie) mame prea devreme, să nu vă simţiţi învinse! Căutaţi pe cine care să vă ghideze şi să vă fie alături în toate momentele dificile (DA, pentru că sigur veţi avea!). Căutaţi în rândul familiei, al prietenilor, al instituţiilor de ocrotire a mamei şi a copilului.

Aveţi grijă de voi ca să aveţi grijă de copilaşii voştri!