Dreptul la Educație si Dreptul la Muncă al unei Mame Adolescente în România anului 2020

În urma întâlnirilor pe care le-am avut cu mamele tinere, adolescente, în cadrul proiectului Erasmus+, The BOND, am constatat cu stupoare că ele nu-și cunosc drepturile. Și, ca urmare a acestui fapt, ne-am hotărât să demarăm o serie de articole prin care să le informăm, pe scurt care sunt aceste drepturi de care ele pot beneficia.

În articolul de față prezentăm, pe scurt, cum sunt explicate în legile din România dreptul la educație si dreptul la muncă în cazul unei mame adolescente:

Conform Legii Educației din România, Legea nr.1/2001 updatată în 2018, art. 2, mama minoră care a născut și iși dorește continuarea studiilor, aceasta poate să se întoarcă la școală și să beneficieze de aceleași drepturi și obligații ca orice alt elev.

În ceea ce privește încadrarea în munca a unui minor, acesta poate fi înregistrat cu un contract de munca la împlinirea vârstei de 16 ani conform Codului Muncii din România. Dar, se poate și dupa vârsta de 15 ani împliniți, în cazul în care există un consimțământ scris din partea părinților sau a tutorelui legal pentru activități potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile și cunoștințele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea și pregătirea profesională. Încadrarea în muncă a tinerilor sub vârsta de 15 ani este interzisă. Adolescenții nu pot presta muncă suplimentară sau pe timp de noapte, iar programul de lucru nu poate depăși un raport de muncă de 6 ore/zi dar nu mai mult de 30 de ore pe săptămână.(Sursa: PortalCodulMuncii.ro).

În cazul mamei minore, ce frecventează, fără întrerupere, cursurile de zi ale învățământului preuniversitar, inclusiv în cadrul programului „A doua șansă” sau se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învățământ preuniversitar și începerea, în același an calendaristic, a unei alte forme de învățământ preuniversitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere înainte de momentul nașterii, aceasta beneficiază de dreptul la indemnizație creștere copil, in cuantum actual de 85% din salariul minim brut pe economie, in momentul de fata (2020) ridicându-se la aproximativ 1700 lei / lună și se acorda pe o perioadă de 2 ani sau de 3 ani dacă copilul suferă de o dizabilitate severă.

Tu îți cunoști drepturile?

Cunoști vreun caz de fata adolescentă, devenită mamă la o vârstă mult prea fragedă și i-ai putea arăta acest articol?

Încurajăm informarea clară, obiectivă a fiecărei tinere din România cu privire la drepturile pe care le are si de care poate beneficia pentru binele său și al familiei sale.