După cum v-am obișnuit, din când în când vă prezentăm și câte o poveste reală, povestea unei tinere mame, ce a devenit părinte când încă mai era adolescentă.

De data asta am regăsit pe site-ul celor de la Totul despre Mame un articol prin care ne este adusă spre cunoștință drama prin care a trecut tînăra mamă.

Fetele adolescente care rămân însărcinate și dau naștere copiilor se confruntă cu numeroase dificultăți legate atât de apartenența la un grup social, cât și anumite rețineri personale. Se întâmplă ca maternitatea să scoată în evidență potențialul și resursele lor ceea ce le surprinde nu numai pe tinerele mame, ci și pe oamenii din jurul lor. Dar de ce, în unele cazuri, aceste schimbări sunt negative, distrug mamele în sine și sunt ca o sentință pentru copiii lor? Și cum se face că maternitatea eliberează o forță extraordinară, bucurie și dorință de viață?

„Tânăra de doar 22 de ani a decis să ne povestească cum a rămas gravidă la 16 ani și cum s-a hotărât să păstreze sarcina.

(…) La 15 ani eram informată corect despre tot ce ține de educație sexuală. Am avut probleme mari cu menstruația de când mi-a venit prima oară la 12 ani. La 16 ani în urmă unei ecografii de rutină am aflat că am ovarele micropolichistice. Dar, din cauza a câtorva chisturi mai mari, medicul a decis să îmi dea anticoncepționale pe o perioadă de câteva luni să vadă dacă situația se schimbă. Între timp m-am îndrăgostit de un băiat minunat cu care am inceput și viața intimă. La 16 ani și jumătate am aflat cu stupoare că în burtica mea creștea un bob de mazăre. Pentru mine a fost un șoc mare, mai ales că încă luam anticoncepționale. Am făcut testul de sarcină la 5 zile de la întârziere. Uitasem să iau o pastilă și a fost suficient ca bobul de mazăre să se dezvolte în burtica mea.

Am întrerupt anticoncepționale în aceași zi. Apoi, am sunat medicul imediat să îl întreb cum trebuie să procedez. Mi-a explicat toate riscurile și mi-a recomandat să fac întrerupere de sarcină. L-am sunat pe iubitul meu și mi-a spus că îmi va fi alaturi indiferent de decizia pe care o voi lua. Am ales să păstrez sarcina. Dacă Dumnezeu a vrut să trimită acel copil la mine, nu eram eu în măsura să îi iau viața.

La 6 săptămâni am făcut primul control și au urmat alte zeci de controale din două în două săptămâni. Am făcut toate analizele inclusiv pe cele genetice să fiu sigură că bobul meu de mazăre se dezvolta corect. Pentru familia mea a fost un șoc mai ales că mama discuta deschis cu mine. Nu au acceptat decizia mea așa că împreună cu iubitul meu ne-am mutat separat.

La 4 luni de sarcină am decis să venim în România. Mare greșeală am făcut. Oriunde mă duceam mă priveau cu dispreț și am întâmpinat zeci de cadre medicale care îmi spuneau că nu am avut ce face, că mi-am distrus viața și nu voi realiza nimic în viață.

La 34 de săptămâni puiul meu a decis să vină pe lume. Au început contracțiile cu dureri foarte mari în zona stomacului. M-am dus la spital și mi-au spus că am gastrită și să mă duc acasă. Din cauza unei doctorițe plictisită de viață puiul meu s-a născut prematur. Nu a acceptat să mă interneze, așa că m-am întors acasă. Au urmat 4 zile de travaliu groaznice. Nu realizam că sunt dureri de naștere din cauza faptului că sarcina nu era la termen.

Am luat ce îmi recomandase doamna doctor: NoSpa din 6 în 6 ore. Până la urmă m-am dus la alt spital. Aici medicii s-au îngrozit când mi-au văzut starea. Puiul meu era în stres fetal, iar eu sleită de puteri. Mi-au făcut cezariană de urgență și a venit pe lume prințesa mea micuța. A fost dusă direct la terapie intensivă și nu am putut să o văd trei zile. Era micuța, cu doar 2.300 g, dar o luptătoare desăvârșită.

După două săptămâni am plecat cu ea acasă și cu speranța că va fi bine. Mi-au spus că nașterea a avut loc așa din cauza incompetenței acelei doctorițe care dacă m-ar fi internat ar fi putut opri contracțiile. Nu a mai contat pentru mine. Mă bucuram că fetița mea este bine și eu nu am pățit nimic. Acum are 5 ani și 2 luni, este o minune de copil și între timp ne-am extins familia și cu un frățior pentru ea. Iubitul de atunci mi-a devenit soț și este cel mai minunat tătic din lume. Formăm o familie minunată , avem casa noastră și în ea plutește iubirea și înțelegerea. Nu a fost ușor, dar mă bucur de alegerea făcută.”

Toate aceste întrebări le vom analiza într-un articol viitor în care vă vom prezenta concluziile la care echipa de proiect The BOND a ajuns în urma realizării Manualului dedicat Lucrătorilor de Tineret, altor specialiști ce se întâlnesc în activitatea lor profesională cu mame adolescente.

Articolul original îl găsiți AICI.