Oare chiar are nevoie școala românească de cursuri de educație a sănătății reproductive?

La începutul lunii aprilie 2020 a fost promulgată Legea care prevede obligativitatea organizării în unităţile şcolare cel puţin o dată pe semestru, a unor programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii (Legea nr. 45/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului). După această decizie, lumea s-a împărțit în două tabere: susținătorii unei astfel de măsuri, tabăra ce consideră binevenit acest demers legislativ și cei ce se împotrivesc unor astfel de cursuri oferite copiilor în școală, marea majoritate a acestora din urmă argumentând că totul ar trebui realizat în familie, școala neintervenind într-o astfel de situație.

 

În încercarea mea de a fi obiectivă și imparțială în cazul acestui subiect, am considerat că nu trebuie să mai scriu despre acest subiect, lumea fiind sătulă deja de știri pe această temă. Și dau peste un articol de pe site-ul www.mediafax.ro, din data de 13 Mai 2020, din a cărui titlu aflăm cu nonșalanță că o tînără  minoră de 14 ani a fugit din centrul de plasament. Articolul în cauză poate fi citit accesând link-ul următor: https://www.mediafax.ro/social/o-fata-de-14-ani-a-disparut-dintr-un-centru-de-plasament-aceasta-este-cautata-de-politie-19130553 . Căutând pe internet date despre acest caz, am dat peste un alt articol, publicat la două zile diferență față de cel din Mediafax, articol din care aflăm că această tânără a fost găsită la o adresă din Dâmbovița și că, din cauza restricțiilor impuse de starea de alertă/starea de urgență din România ca urmare a infecției cu virusul COVID 19, aceasta nu va putea fi alături de copilul ei pentru o perioada de 2 săptămâni. Articolul poate fi citit la adresa https://gorjeanul.ro/adolescenta-de-14-ani-care-a-disparut-dintr-un-centru-de-plasament-din-tg-carbunesti-a-fost-gasita/

La o primă vedere, am tras o concluzie generală, pe care probabil mulți dintre cei ca mine o fac, și anume: un alt caz de răzvrătire adolescentină. Dar, pe măsură ce citim, aflăm câteva detalii esențiale și foarte importante despre tînăra fată. Mai exact, ea era o proaspătă mămică, o fată ce născuse un bebeluș în luna februarie a acestui an. Din păcate, din articol nu aflăm detalii despre cum a ajuns această fată în acel centru de plasament sau ce s-a întâmplat cu bebelușul ei (analizând cazul după informațiile adunate din cele două articole se poate deduce că această fată își abandonase bebelușul în centrul de plasament).

Experiența dobândită în lucrul cu mamele minore, mai ales cea din cadrul proiectului Erasmus+, The BOND, mă obligă să-mi pun câteva întrebări relaționate cu ultima modificare apărută în educația tinerilor, și anume cursurile de educație a sănătății: oare o astfel de situație nu ar fi fost prevenită dacă tânăra noastră ar fi luat parte la un astfel de curs? Câte tinere fete știu detalii despre depresia post natală (care este mult mai agresivă la mămicile adolescente decât la mamele mai mature) sau cunosc detalii despre schimbările hormonale care apar în organismul femeii după ce devine mamă? Oare această tânără a primit sprijinul și suportul instituțiilor statului atunci când a avut nevoie?

Dacă ar fi să facem o programă a unor cursuri de educație a sănătății, consider că ar fi de bun augur să fie oferite tinerelor fete și tinerilor băieți și astfel de informații. Poate chiar exemple de instituții, organisme non-guvernamentale care activează în domeniu și care ar putea să le ajute cu informații suplimentare.

Zilele trecute am văzut postat pe canalul de facebook al organizației Sexul vs Barza (https://www.facebook.com/sexulvsbarza/) despre lansarea unor cursuri individuale, familiale, pe care Adriana Radu dorește să le ofere tinerilor din România interesați de mai multe informații din zona sexualității personale. Un astfel de demers este lăudabil și foarte binevenit. Mi-ar plăcea să cred că mulți tineri din România își doresc să participle împreună cu mama sau tata la un astfel de curs/ședință și să aibă puterea de a discuta mult mai deschis despre problemele de natură sexuală cu care se confruntă.

Aș dori ca Ministerul Educației să vină cât mai curând cu o propunere de programă pentru acest curs, programă ce ar merita o dezbatere publică, în care atât părinții cât și organizațiile ce activează în acest domeniu să aibă un cuvânt de spus.  Cu astfel de inițiative cred că tinerii din România merg în direcția cea bună și devin mult mai conștienți de propria persoană, de propriile limite și de a fi mult mai încrezători în toate demersurile lor viitoare. Cu astfel de măsuri, ajutăm la construirea unor personalități puternice, curajoase să zică NU și cu limite personale solide și greu de străpuns.

În cadrul proiectului Erasmus+, The BOND, asociația CICIA, împreună cu ceilalți parteneri din cadrul proiectului, a elaborat o serie de materiale pentru organizarea unor ateliere dedicate tinerelor mame, în special mamelor adolescente, materiale foarte utile și necesare în abordarea acestor persoane. Ne dorim ca aceste materiale să ajungă la un număr cât mai mare de persoane ce lucrează cu aceste tinere: personalul din centrele maternale, alte instituții ale statului ce lucrează în mod direct cu tinerele adolescente, organizații ce își dedică munca tinerilor din România și care cred cu tărie în tinerii noștri. Acest material poate fi accesat GRATUIT la următoarea adresă:

http://cicia.nt.ro/mameadolescente/wp-content/uploads/2020/02/BOND-Scenarios-workshop-for-Youthworkers-RO.pdf

Sperăm ca aceste informații să vă fie de folos!